5 martie 2013

Dragi parinti,

Ne lasam mangaiati de primele raze de soare care, desi inca timide, se straduiesc sa aduca primavara.

Temele abordate saptamanal la samling au rolul de a-i pune pe copii in situatii de invatare si de a le imbogati in permanenta nivelul de cunostinte, intr-un mod atragator si interactiv.

In luna ianuarie Am calatorit in zona polara prin intermediul smartboard-ului;  am facut cunostinta cu eschimosii si ne-am jucat cu animalele specifice acestei zone.

Tema Micii chimisti ne-a ajutat sa transformam propria sala de grupa intr-un laborator de chimie, in care am experimentat cum un balon poate fi umflat cu ajutorul unui flacon, a bicarbonatului si a otetului; am fost de-a dreptul uimiti sa observam cum erupe un vulcan chiar in clasa noastra, cat si alte experimente.

Temele Planetele si Globul pamantesc ne-au ajutat sa aflam curiozitati  despre planete, continente, tari, forme de relief si caracteristicile acestora.

Prin intermediul temei Sunt sanatos pentru ca mananc sanatos am inteles importanta unei alimentatii  sanatoase si echilibrate si aplicam asta, zilnic, mancand fructe proaspete alaturi de prietenii de la gradinita (cu o ora inainte de pranz).

Tema Iubirea pe intelesul copiilor, prin intermediul povestilor terapeutice, ne-a ajutat sa intelegem si sa dezbatem tipurile de relatii de iubire care apar intre copil-parinti, copil-bunici, copil-animalul de companie. Am impartasit din experienta noastra si modalitatile in care aceste sentimente se pot exprima: mangaieri, imbratisari, oferirea unor cadouri si petrecerea timpului alaturi de cei dragi. Cu aceasta ocazie am primit vizita cainelui prietenului nostru David si am inteles cum acesta il inveseleste si il ajuta.

Saptamana trecuta, copiii au participat cu multa placere la atelierele  de creatie, in cadrul carora si-au demonstrat creativitatea confectionand martisoare: adevarate opere de arta! Mamarute, inimioare, pene, paiete, toate au prins parca puteri magice in manutele entuziaste ale copiilor.

Si pentru ca se apropie Ziua Mamelor, va dorim, asa cum spune cantecul pe care l-am invatat: O zi de primavara si mii de ghiocei, lumina de la soare, clinchet de clopotei, acompaniate de glasul dulce al puiului dumneavoastra care va pregateste si alte surprize.

Solicitam si primim cu deschidere sugestiile si opiniile dumneavoastra.

Ne oprim aici si promitem sa revenim cu noi informatii in curand.

Cu bine,

Anamaria Pop-Cotuna                        Adriana du Plessis

Facebook Youtube